2022-09-12

A XII-a ediție a Școlii Ștefan Nestor Craiovescu

Marcăm începutul toamnei și al anului judecătoresc cu desfășurarea celei de-a XII-a ediții a Școlii Ștefan Nestor Craiovescu! 🍂⚖️ 

A devenit o tradiție ca Facultatea de Drept din Craiova cu sprijinul Baroului Dolj și în colaborare cu societatea de avocatură Săuleanu și Asociații, să organizeze, timp de două săptămâni, activități didactice în cadrul cărora studenții sunt familiarizați cu lumea dreptului prin prisma experienței colegilor care profesează zilnic dreptul, fie că sunt practicieni sau cadre didactice.  

În acest an am hotărât să ne îndreptăm atenția către atelierele practice, astfel încât, săptămâna aceasta colegii noștri, Mirel Morcov, Răzvan Scafeş, Elena Ștefănescu au desfășurat prelegeri cu teme diferite. 

Le mulțumim colegilor noștri pentru implicare, cu modesta speranță că, timp de 12 ani, reușim să ajutăm tinerele generații de juriști să-și croiască parcursul în carieră!