Condițiile pentru dobândirea dividendelor

Interpretarea și aplicarea art.67 alin.(6) din Legea nr. 31/1990

Prof. univ. dr. Lucian Săuleanu

Universitatea din Craiova

Facultatea de Drept

Rezumat

Având în vedere că art.67 alin. (6) din Legea nr. 31/1990 reglementează doar ipoteza distribuirii dividentelor în cazul cesiunii de acțiuni, ne propunem să lămurim dacă soluția aleasă de leguitor se aplică și în cazul valorificării titlurilor de valoare în cadrul unei executări silite care se realizează pe calea unei vânzări (amiabilă, directă sau silită), respectiv dacă se aplică și în cazul cesiunilor de părți sociale.

Pe de altă parte, cum dividendele sunt afectate de o dublă condiție suspensivă, anume înregistrarea unui profit de către societate si existența unei hotărâri AGA de distribuire a acestui profit, ne propunem să criticăm soluția instanțelor judecătorești care au apreciat că dividendele se cuvin titularului părților sociale din anul fiscal în care s-a realizat profit, neavând relevanță că ulterior părțile sociale au fost cesionate, iar hotărârea AGA de stabilire și distribuire a dividendelor s-a luat ulterior, respectiv când cedentul nu mai era asociat.

Cuvinte cheie: dividende, transmitere acțiuni/părți sociale, executare silită, fructe civile

Prin sentința civilă nr. 362 din 06 decembrie 2023 (nepublicată) Tribunalul Dolj admite în parte contestația la tabelul preliminar formulată de creditoarea contestatoare D.A.B. Industry SRL și diminuează cuantumul creanței pârâtului M.C. cu care fusese înscris reținând prin raportare la art. 67 alin. 6 din Legea nr. 31/1990 că atât timp cât prin actul de adjudecare nu s-a dispus altfel, dreptul social la dividende s-a născut în perioada 2017-2021, iar dividendele se cuvin asociaților existenți la data realizării profitului, respectiv în speță anterior adjudecării părților sociale se cuvin asociatului Societatea DAB.

În fapt, Societatea debitoare Electroputere AIT SRL aflată în procedura insolvenței solicită înlăturarea de la masa credală a creanței Societății DAB constând în dividende aferente perioadei 2017-2019 înscrisă în tabelul preliminar arătând că această din urmă societate a fost asociată cu 50% din capitalul social, însă această calitate i-a încetat la 01.11.2021, dată la care părțile sociale fiind dobândite în urma procedurii de executăre silită de către celălalt asociat M.C., societatea devenind astfel SRL cu unic asociat, iar creditoarea contestatoare D.A.B. Industry SRL, fostă asociat în Societatea debitoare Electroputere AIT SRL solicită diminuarea creanței cu care a fost înscris celălalt asociat, M.C., care proveneau și din dividendele aferente exercițiilor financiare 2017-2019 când aceasta era asociat.

De precizat că societatea debitoare Electroputere AIT SRL a avut până la data de 01.11.2021 doi asociați, respectiv M.C. și D.A.B. Industry SRL, aceasta din urmă pierzând calitatea de asociat în urma unei proceduri de executare silită în urma căreia M.C. a dândit părțile sociale devenind astfel asociat unic.

Profitul realizat în perioada 2017-2021 a fost distribuit de sub formă de dividende de către asociatul unic prin două hotărâri ale asociatului unic din 2022 și 2023.

Curtea de Apel Craiova, decizia nr. 212/11 aprilie 2024, nepublicată,a respins apelurile formulate reținând că nu are nicio relevanță că cei doi asociați nu au convenit cu privire la distribuirea dividendelor, iar dreptul la dividende se află într-o relație de interdependență cu participațiile la capitalul social existând pe toată durata acestor participații.

Curtea reține că dreptul la dividende nu trebuie confundat cu exercițiul dreptului, aceasta fiind confuzia pe care apelanții o fac care apreciază că dreptul la dividende este datorat exclusiv din momentul în care acesta a fost materializat într-un drept de creanță prin adoptarea hotărârilor AGA din 2021 și 2022.

Dividendele care orice alt drept patrimonial născut din deținerea de titluri de participare nu poate fi înstrăinat în ansablul său, ci doar după ce acesta a fost individualizat sub forma creanței reprezentând dividendul distribuit și neplătit, adică exact exercițiul dreptului societar la dividende.

Dreptul la dividende există în mod abstract prin simpla deținere a a titlului de participație, neputând fi înstrăinat, pe când exercițiul dreptului este un drept concret, fiind exercitabil după adoptarea hotărârii de distribuire a dividendelor.

Textul art. 67 alin. 6 arată expres că ”aparțin cesionarului” doar dividendele care i se cuvin ”după” data transmiterii acțiunilor, în speță după data adjudecării părților sociale.

Aplicarea art. 67 alin. 6 impune ca raportarea să se facă exclusiv la participațiile deținute de fiecare din cei doi asociați, neavând relevanță că cei doi asociați nu au convenit cu privire la moduld e distribuire a dividendelor.

Analiza textul de lege incident

Cu privire la regimul dividendelor există un singur articol în Legea nr.31/1990 privind societățile, respectiv art. 67 alin. (6) potrivit căruia ”Dividendele care se cuvin după data transmiterii acțiunilor aparțin cesionarului, în afară de cazul în care părțile au convenit altfel”.

Aplicarea art. 67 alin. (6) din Legea nr. 31/1990 impune să găsim răspuns la două întrebări: respectiv dacă acesta vizează și societățile cu răspundere limitată, în condițiile în care textul de lege reglementează divindendele în cazul transmiterii acțiunilor, astfel că interpretarea ar fi una restrictivă,cu aplicare doar la societățile pe acțiuni, iar, pe de altă parte, dacă este aplicabil și în ipoteza altor moduri de transmitere de dreptului de proprietate asupra acțiunilor/părților sociale, cum în speța comentată dobândirea s-a făcut, prin adjudecare în cadrul unei proceduri de executare silită, iar nu prin adjudecare.

Cu privire la prima întrebare răspunsul este unul afirmativ, art. 67 alin. (6) se aplică tuturor formelor de societăți, iar nu numai societăților pe acțiuni, în ciuda conținutul textului de lege care se referă la transmiterea acțiunilor. Argumentul pe care ne sprijinim interpretarea este legat de denumirea titlului și a capitolului în care se regăsește art. 67, respectiv ”Funcționarea societăților. Dispoziții comune”.

Și în ceea ce privește a doua întrebare răspunsul este afirmativ, anume soluția care se desprinde din art. 67 alin. (6) să se aplice indiferent de modul de transmitere a acțiunilor sau părților sociale, inclusiv în cazul dobândirii ca urmare a ajudecării.

Din această perspectiva apreciem ca fiind relevenate dispozițiile art. 757 alin. (6) C.pr.civ. privind regulile speciale privind vânzarea titlurilor de valoare prevăzute în prezentul articol rămân aplicabile.În condițiile în care acest text de lege nu prevede reguli speciale în materia distribuirii dividendelor, apreciem că sunt incidente dispozițiile art. 67 alin. (6) din Legea nr. 31/1990.

Cu privire la sfera de aplicare a art.67 alin.(6), respectiv dacă se aplică și în cazul valorificării titlurilor participative în cadrul unei executări silite care se realizează pe calea unei vânzări (amiabilă, directă sau silită), apreciem,așa cum am arătat mai sus, că răspunsul este unul afirmativ, actul de adjudecare reprezentând, cel puțin sub aspectul naturii și al consecințelor juridice, un veritabil contract de vânzare-cumpărare prin care se transmite din patrimoniul debitorului dreptul de proprietate asupra bunurilor ce fac obiectul executării silite în patrimoniul creditorului¹. În același sens, s-a reținut că actul de adjudecare produce efectele unui contract de vânzare-cumpărare prin transferul dreptului de proprietate de la vânzătorul-debitor la cumpărătorul-adjudecatar, deși între aceștia nu a existat un acord de voință².

Așadar, un prim argument rezultă din conținutul art. 757 C. pr. civ., care reglementează vânzarea titlurilor de valoare, inclusiv a părților sociale, astfel că legiuitorul a înțeles să stabilească natura juridică de vânzare-cumpărare, inclusiv în cazul în care obiectul executării îl constituie părțile sociale. De altfel, cesiunea de părți sociale este o vânzare a unor bunuri mobile incorporale. Chiar legiuitorul în art.775 C.pr.civ., precizând efectele adjudecarii, menționează calitatea de cumpărător adjudecatarului.

Totuși, se poate susține că legiuitorul a dat întâietate voinței părților pentru stabilirea titularului dividendelor și că numai în ipoteza în care părțile nu au stabilit ”altfel”acestea se cuvin cesionarului/dobânditorului, astfel că în cazul adjudecării nici nu au cum să-și exprime voința cu privire la regimul dividendelor. Apreciem că o astfel de interpretare nu este temeinică în condițiile în care cheia interpretării este dată tot modalitățile de valorificare prevăzute de art. 753 și urm. C. pr. civ. Astfel, art. 756 C. pr. civ. precizează că vânzarea silită intervine în lipsa unui acord al părților sau în cazul în care vânzarea directă ori amiabilă nu se realizează. Așadar, legiuitorul i-a permis debitorului să procedeze el însuși la valorificarea părților sociale (art. 754 C. pr. civ.), opțiune pe care debitorul nu a valorificat-o. Mai mult, lipsa de pasivitate a debitorului este probată de lipsa unor cereri adresate executorului judecătoresc pentru procedarea la valorificarea prin vânzare amiabila sau vânzare directă. În concluzie, absența unei convenții cu privire la regimul dividendelor nu poate să fie invocată cu scopul de a înlătura aplicabilitatea regimului juridic stabilit de art. 67 alin. (6).

Un argument în plus în susținerea interpretării propuse, în sensul aplicării art. 67 alin. (6) și în cazul adjudecării, se bazează și pe viziunea legiuitorului, care în materia executării silite a prevăzut că bunurile astfel dobândite sunt libere de orice sarcini, oferind noului proprietar/cumpărător folosința deplina a bunului respectiv.

O interpretare contrară ar fi absurda, odată ce s-ar ajunge in situația ca debitorului executat în respectivul dosar de executare să i se recunoască un drept de creanță rezultat din niște dividende, neevidențiate în contabilitate, iar astfel adjudecatarul (titular al dreptului de proprietate al părților sociale) să fie prejudiciat odată ce societatea în care a devenit asociat unic îi datorează debitorului dividende. Din aceasta perspectiva, a se reține raportat la speța posibilitatea contestatoarei ca în perioada 2017-2021 să stabilească, fixeze dividendele, dar să nu le fi plătit, astfel s-ar fi născut un drept de creanță, evidențiat și în contabilitate, dar și opozabil adjudecatarului, care ar fi observat, conform art. 757 alin. (4) C. pr. civ. situația financiară pe ultimele două exerciții financiare și evident că și prețul pentru adjudecare ar fi fost diferit, respectiv mai mic.

Condițiile pentru dobândirea dividendelor

Soluția Curții de Apel Craiova vine să contrazică doctrina și practica judecătorească în această materie afirmând că cel îndreptățit să primească dividendele este persoana care era asociat în exercițiul financiar respectiv, iar nu asociatul de la momentul adoptării hotărârii AGA.

În mod constant s-a apreciat că dividendele sunt afectate de o dublă condiție suspensivă, anume înregistrarea unui profit de către societate si existența unei hotărâri AGA de distribuire a acestui profit ; până la momentul la care adunarea generală decide cu privire la acordarea dividendelor, acționarii nu au un drept de creanță, ci o simplă vocație³ sau drept social⁴. Prin art. 67 alin. (6) s-a instituit o prezumție simplă, în sensul recunoașterii calității de creditor a persoanei care are calitatea de asociat la momentul luării hotărârii AGA prin care se repartizează dividendele.Dividendele sunt un drept social care devine drept de creanță doar la momentul la care se ia hotărârea AGA.

Așadar, susținerea că simpla calitate de asociat dă dreptul la dividende nu poate fi primită, în condițiile în care, existența dividendelor este determinată de profitul realizat și de luarea unei hotărâri AGA. Cu alte cuvinte, simpla calitate de asociat nu este suficientă, iar instanță trebuia în speța analizată sățină cont de momentul la care dividendele s-au născut.

Pe de altă parte, nu a existat niciun impediment ca debitorul, fostul asociat, să fi adoptat în perioada 2017-2021 o hotărâre AGA, prin care să distribuie dividendele. Cât timp nu a luat o hotărâre, nici dreptul la dividende nu s-a născut. Așadar, chiar dacă avea calitatea de asociat, acesta nu are dreptul la dividende, odată ce nu a înțeles să le și distribuie.

În realitate, valoarea respectivului profit (care ar fi generat respectivele dividende) se reflectă in valoarea patrimonială a societății, valoare care a stat la baza evaluării părților sociale în executarea silită. Așadar, profitul este al societății, el nu s-a distribuit, dar, în mod indirect, a constituit un element în aprecierea consistenței și valorii drepturilor societare - art. 757 alin. (4) C. pr. civ.

Critici privind soluția Curții de Apel Craiova

Revenind la motivarea instanței, aceasta reține în esență că:

• dreptul la dividende nu trebuie confundat cu exercițiul dreptului

• dividendele ca orice alt drept patrimonial născut din deținerea de titluri de participare nu poate fi înstrăinat în ansablul său, ci doar după ce acesta a fost individualizat sub forma creanței

• dreptul la dividende există în mod abstract prin simpla deținere a a titlului de participație

Apreciem aceste considerente ca fiind nefondate, instanța ignorând definiția dreptului la dividende ca drept subiectiv, relativ, personal, patrimonial, accesoriu dreptului de proprietate asupra acțiunilor, afectat de o dublă condiție suspensivă⁵”: aceea de a înregistra un profit de către societate și aceea de a distribui acest profit sub formă de dividende⁶

Exercitarea dreptului este limitată de lege, de drepturile altor subiecte de dreptși de întinderea obligației corelative. Din această triplă perspectivă de observat că art. 67 alin. (6) ca lege specială prevede mențiunea că dividentele aparțin cesionarului, în afară de cazul în care părțile au convenit altfel, că dreptul la dividende al unui acționar este existențial într-o corelației directă cu a celorlalți asociași, singura diferență fiind cota de paerticipație la profit stabilită prin actul constitutiv, iar obligația corelativă este condiționată de existența și conținutul voinței asociaților materializată în AGA, acționarul neputând prestinde peste sau contra celor stabilite în respectiva hotărâre ; AGA stabilește dacă, când și câte dividende se distribuie.

Dreptul la dividende nu se înstrăinează, ci dreptul de proprietate asupra acțiunilor sau părților sociale, iar acționarul în această calitate are mai multe drepturi patrimoniale, printre care și dreptul la dividende, precum și drepturi nepatrimoniale. Instanța face o confuzie cu privire la anatomia dreptului la dividende. Dreptului la dividende nu are o existență absolută, acesta nu este un drept obiectiv, simpla calitate de asociat nefiind suficientă. Este adevărat că dreptul la beneficii este unul din elementele specifice contractului de societate, însă el este un drept social, a cărui materializare într-un drept de creanță trebuie să se realizeze, motiv pentru care instanțele de judecatăm au apreciat ca fiind lovite de nulitate hotărârile AGA prin care în mod constant profiturile au fost tezaurizate, iar nu distribuite asociaților, voința majorității fiind urmarea exercitării în mod abuziv a dreptului de vot. În această zonă trebuie să recunoaștem dreptul la dividende ca drept esențial, care însă nu are nicio legătură cu exercitarea lui.

Interpretarea instanței ignoră în totalitate dispozițiile art. 67 alin. (6) cu toate că reține că dreptul la dividende a existat în favoarea fostului asociat DAB Industry SRL anterior adoptării hotărârilor AGA.

Instnța nu a analizat caracterul accesoriu al dreptului la dividende și că la momentul la care acesta a devenit un drept de creanță, părțile sociale erau în patrimoniul altei persoane.

Cu alte cuvinte, pentru ca ele să fi fost în patrimoniul fostului asociat trebuia ca hotărârea să fi fost luată până la momentul transferului dreptului de proprietate, cu alte cuvinte să fi fost fixate dividentele conform art. 111 alin. 2 lit. a), respectiv repartizarea profitului net conform art. 194 alin. 1 lit a). Acceași soluție a fost pronunțată și de către instanța supremă franceză care a stabilit că dividendele nu fac parte din masa succesorală în condițiile în care până la moartea respectivului asociat nu fusese luată o hotărâre de către adunarea generală a asociaților⁷

Conținutul textului de lege -”aparțin cesionarului, în afară de cazul în care părțile au convenit altfel” - are sens doar în măsura în care interpretarea este cea care recunoaște caracterul accesoriu al dividendelor astfel că se cuvin proprietarului/cesionarului în cazul în care distribuirea este hotărâtă după transmitere.

Fraza ”Dividendele care se cuvin după data transmiterii acțiunilor aparțin cesionarului” nu se referă la dividendele de după transmitere care oricum s-ar cuveni cesionarului, și astfel nu ar avea sens această dispoziție, condiții în care sensul verbului ”se cuvin” privește divindetele stabilite după data transmiterii și careprivesc o perioadă anterioară acestui moment.

O altă interpretare ar fi absurdă și chiar în contra viziunii Codului civil care în materia cesiunii de creanță a prevăzut o situație net în dezavantajul cedentului și în favoarea cesionarului prin art. 1576 potrivit căruia ”Dacă nu s-a convenit altfel, dobânzile şi orice alte venituri aferente creanţei, devenite scadente, dar neîncasate încă de cedent, se cuvin cesionarului, cu începere de la data cesiunii”.

Pe de altă parte interpretarea instanței de judecată trebuie să fie valabilă pentru toate societățile inclusiv cele cotate la bursă, însă o privire atentă întărește interpretarea noastră.Astfel, în cazul societăților pe acțiuni pentru exercitarea drepturilor în cadrul AGA se stabilește o dată de referință.

Mai mult,art. 239 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital prevede că: „Hotărârea adunării generale de fixare a dividendului, se depune în termen de 15 zile la oficiul registrului comerțului, pentru a fi menționată în registru și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a. Hotărârea constituie titlu executoriu, în temeiul căruia acționarii pot începe executarea silită împotriva societății, potrivit legii”; rezultă fărădubiu că dividendele se cuvin acționarilor care dețineau această calitate la data de referință, fără relevanță că acțiunile fuseseră dobândite cu puțin timp înainte de această dată; pot începe executarea silită doar acționarii care au această calitate la momentul luării hotărârii A.G.A.

Natura juridică a dividendelor

O teză în susținerea soluției pronunțate de către instanță ar fi natura juridică de fructe civile a dividendelor în condițiile în care leguitorul a stabilit un astfel de regim juridic. În acest sens art. 548 alin. (2) C.civ. definește fructele civile ca fiind ”veniturile rezultate din folosirea bunului de către o altă persoană în virtutea unui act juridic, precum chiriile, arenzile, dobânzile, venitul rentelor şi dividendele”.

Transpusă definiția la speța comentată temeinicia contestației formulate de către contestatoarea creditoare este urmarea calității ei de asociat în exercițiile financiare în care deținea această calitate. Cu alte cuvinte nu mai are relevanță momentul moment la care acestea au devenit un drept de creanță, relevantă fiind calitatea persoanei îndreptățită în respectivii ani financiari, susținere care se fondează pe art. art. 550 alin. 1 C.civ. potrivit căruia fructele şi productele se cuvin proprietarului, dacă prin lege nu se dispune altfel și art. 550 alin. 3 C.civ. potrivit căruia dreptul de proprietate asupra fructelor civile se dobândeşte zi cu zi.

În condițiile în care leguitorul a avut o altă opțiune îndepărtându-se de poziția constantă a doctrinei de până la momentul adoptării Codului civil potrivit căreiadividendele au o natură juridică sui generis, de beneficii produse de acțiuni, care nu trebuie confundată cu cea a fructelor de drept comun⁸, ne întrebăm cât de temenică este această calificare și dacă dividendele se suprapun definicției legale a frcutelor civile.

Întorcându-ne la definiția fructelor civile se înțelege că dividendele sunt rezultatul folosirii bunului (adică a aportului) de către o altă persoană (societatea) în virtutea unui act juridic (actul constitutiv și/sau contractul de societate).

În doctrină⁹ au fost sesizate mai multe diferențe de substanță între fructele civile și dividende, în special lipsa caracterului accesoriu¹⁰ și natura caracterul aleatoriu al dividendelor. În primul rând, definiția nu se suprapune pe ipoteza constituirii societății în care aportul devine proprietatea societății, asociatul dobândind fracțiuni din capitalul social, astfel că folosrea bunului adus ca aport aduce profit, iar beneficiile reprezintă una din condițiile pentru distribuirea de dividende.

Apoi, dividendele au prin excelență un carater aleatoriu depinzând de profitul societății în comparație cu fructele civile care sunt venituri periodice, obținute cu regularitate. Sub acest aspect s-a apreciat că catacterul de fructe civile al dividendelor este indubitabil, , iar lipsa unei dispoziții legale care să stabilească anualitatea dividendelor, nu face restul fructelor civile ”mai periodice” decât dividendele, astfel că art. 67 alin. (6) trebuie înțeles ca o soluție de simplificare¹¹

Concluzii

Chiar dacă legiuitorul a înțeles sa le atribuie natura de fructe civile, totuși nu există consicințe cu privire la regimul juridic al dividendelor în cazul transmiterii acțiunilor/părților sociale, care este reglementat printr-o lege specială; părțile au posibilitatea cu ocazia transferului să stabilească regimul dividendelor, în caz contrar se cuvin dobânditorului; dreptul la dividende se naște în patrimoniul asociatului la momentul îndeplinirii cumulative a celor două condiții: obținerea profitului și adoptarea hotărârii AGA prin care se hotărăște distribuirea de dividende.