Regimul juridic al transmiterii părților sociale prin succesiune

Prof. univ.dr. Lucian Săuleanu

Facultatea de Drept

Universitatea din Craiova

Raportat la dispozițiile art. 202 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, dreptul de proprietate asupra părților sociale se transmit moștenitorilor fără nicio restricție dacă prin actul constitutiv nu se dispune altfel, însă dispozițiile art. 229 prevăd că societățile cu răspundere limitată se dizolvă atunci când datorită decesului unuia dintre asociați numărul asociaților s-a redus la unul singur, alineatul al doilea conținând două excepții, respectiv când în actul constitutiv există clauză de continuare cu moștenitorii sau când asociatul rămas hotărăște continuarea existenței societății sub forma societății cu asociat unic.

Din economia textelor de lege rezultă că sunt două ipoteze distincte, întrucât în timp ce art. 202 permite transmiterea dacă nu este interzisă prin actul constitutiv, art. 229 condiționează transmiterea de existența unei clauze de continuare cu moștenitorii, astfel că în lipsa acesteia posibilitatea continuării societății cu asociat unic în caz de deces a unuia dintre cei doi asociați depinde exclusiv de voința asociatului rămas.

(Curtea de Apel Craiova,Secția a II-a civilă, Decizia 200 din 25 aprilie 2023, definitivă, nepublicată)

Tribunalul Dolj prin sentința civilă nr. nr. 181 din 21.11.2022 a admis cererea de chemare în judecată a reclamantei D.M.A., formulată în contradictoriu cu asociata B.M.A. și Societatea O.C. S.R.L., constatând calitatea de asociat areclamantei, urmare a dreptului de proprietate dobândit prin succesiune asupra a 10 părți sociale, reținând în esență că actul constitutiv nu conține o derogare expresă de la prevederile legii, respectiv ale art. 202 din Legea nr. 31/1990, în concret nu există o interdicție expresă privind transmiterea părților sociale prin succesiune. Totodată, a fost respinsă apărarea pârâtei B.M.A. cu privire la voința asociaților, potrivit căreia atât timp cât asociații nu au prevăzut în actul constitutiv transmiterea părților sociale prin succesiune, implicit se impunea acordul asociatului în viață.

Curtea de Apel Craiova prin decizia 200 din 25 aprilie 2023 a admis apelul, a schimbat în tot sentința instanței de fond și a respins cererea ca neîntemeiată, reținând că raportat la dispozițiile art. 202 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 proprietatea părților sociale se transmite moștenitorilor fără nicio restricție dacă prin actul constitutiv nu s-ar dispune altfel, însă dispozițiile art. 229 prevăd că societățile cu răspundere limitată se dizolvă atunci când datorită decesului unuia dintre asociați numărul asociaților s-a redus la unul singur, alineatul al doilea conținând două excepții, respectiv când în actul constitutiv există clauză de continuare cu moștenitorii sau când asociatul rămas hotărăște cvontinuarea existenței societății sub forma societății cu asociat unic.

Din economia textului mai sus indicat rezultă fără dubiu că posibilitatea continuării societății cu asociat unic în caz de deces depinde exclusiv de voința asociatului rămas.

Raportat la cele expuse mai sus, Curtea arată că dacă s-ar reține interpretarea dată de reclamantă dispozițiilor art. 202 din Legea nr. 31/1990, respectiv pentru a opera interdicția continuării societății cu moștenitorii, această interdicție trebuie prevăzută în mod expres în actul constitutiv, s-ar înfrânge dispozițiile art. 229 analizate mai sus, care dau dreptul asociatului rămas să continue activitatea ca unic asociat dacă nu există clauză de continuare a activității cu moștenitorii.

Curtea mai arată că interpretarea dată de intimată nu poate fi primită și ca urmare a faptului că vine în conflict cu excepția reglementată de art. 229 din Legea nr. 31/1990. Or, cum orice excepție este de strictă interpretare, rezultă că nu se poate asimila inexistența clauzei de interzicere a continuării societății cu existența clauzei care permite continuarea acestei activități. Clauza din actul constitutiv referitoare la transmiterea părților sociale nu poate fi interpretată în sensul că permite continuarea acestei activități, astfel că în cauză odată ce asociatul rămas a hotărât continuarea activității sub forma societății cu răspundere limitată cu asociat unic, sens în care a adoptat o hotărâre, cererea introductivă este neîntemaiată.

Nota autorului

Aplicarea cu prioritate a art. 229 din Legea nr. 31/1990 în cazul societății cu răspundere limitată cu doi asociați

Problema de drept analizată de către instanța de judecatăprivește interpretarea art. 202 alin. (3), anume dacă acesta se aplică tuturor societăților cu răspundere limitată indiferent de numărul asociaților sau, dimpotrivă, sfera de aplicare este restrânsă, urmând ca în cazul societăților cu răspundere limitată cu doi asociați să se aplice dispozițiile art. 229 din Legea nr. 31/1990 potrivit cărora :(1) Societățile în nume colectiv sau cu răspundere limitată se dizolvă prin falimentul, incapacitatea, excluderea, retragerea sau decesul unuia dintre asociați, când, datorită acestor cauze, numărul asociaților s-a redus la unul singur.(2)Se excepteazăcazul când în actul constitutiv există clauză de continuare cu moștenitorii sau când asociatul rămas hotărăște continuarea existenței societățiisub forma societății cu răspundere limitată cu asociat unic.(s.a.).

În aceste condiții, apreciem că trebuie să se facă o distincție clară între ipoteza SRL-ului cu trei sau mai mulți asociați și cea a unui SRL cu doi asociați, demers necesar în condițiile în care legiuitorul a înțeles să ofere o soluție juridică expresă, distinctă, celei de-a doua ipoteze. Se observă că instanța de fond s-a rezumat la interpretarea și aplicarea art. 202 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, cu omiterea comparării celor două texte de lege incidente și a situației de fapt, anume a unei societăți care avea doi asociați, unul decedând în 2021.

Din această perspectivă, primează aplicarea art. 229, nemaiavând relevanță modalitatea în care asociații au reglementat transmiterea sau interdicția transmiterii către succesori, cât timp speța vizează exclusiv o societate cu răspundere limitată în care, urmare a decesului unui dintre asociați, numărul acestora s-a redus la unul singur¹.

Dacă în privința art. 202 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 interpretarea a condus instanța de fond la concluzia că se aplică odată ce nu există clauză de interdicție a transferului părților sociale către moștenitori, apreciem că în aplicarea art. 229 alin. (2) din aceeași lege nu există nicio posibilitate de interpretare, voința legiuitorului fiind clar exprimată, în sensul că dizolvarea nu intervine în cazul în care există clauză de continuare cu moștenitorii.

Cele două texte de lege conțin condiții diferite, respectiv în timp ce cerința din art. 202 alin. (3) este în sensul de a exista o clauză de interdicție a transferului părților sociale către moștenitori, art. 229 alin. (2) exceptează de la dizolvare societățile al căror act constitutiv conțin o clauză de continuare cu moștenitorii.În ipoteza în care actul constitutiv nu conține o astfel de clauză, devine aplicabilă teza a doua a art. 229 alin. (2), care permite menținerea ființei societății prin voința asociatului rămas care hotărăște continuarea existenței societății sub forma societății cu răspundere limitată cu unic asociat.

Se observă că legiuitorul, în art. 229 din Legea nr. 31/1990 a dat relevanță voinței asociaților, pe de o parte, a celor doi asociați la momentul constituirii, aceștia având posibilitatea să prevadă o clauză de continuare, adică să mențină o structură societară cu mai mulți asociați, iar pe de altă parte, a recunoașterii posibilității continuării societății ca urmare a deciziei asociațului rămas, în lipsa voinței asociaților, respectivi.

În speță, se impunea a fi lămurită voința asociaților, anume dacă asociații în actul constitutiv al societății au prevăzut posibilitatea transmiterii către moștenitori a părților sociale în caz de deces al unuia dintre asociați. Actul constitutiv prevedeao clauză generală în sensul „Părțile sociale pot fi transmise către asociați. Transmiterea de părți sociale către persoane din afara societății este permisă numai dacă a fost aprobată de asociații reprezentând cel puțin trei pătrimi din capitalul social”.

Așadar, se observă că din conținutul acestei clauze statutare nu rezultă reglementarea expresă a transmiterii părților sociale pe cale succesorală. Lipsa unei mențiuni exprese în actul constitutiv reprezintă, tocmai, voința asociaților de la momentul încheierii contractului de societate de a nu deroga de la caracterul intuitu personae, adică de a permite transmiterea pe cale succesorală. Mai mult, interpretarea clauzei respective se poate face și în sensul că menționându-se acordul asociatilor în cazul transmiterii părților sociale către persoane din afară, fără a face distinctie între cesiune, transmitere pe cale succesorală, donație etc., formularea generală privește orice transfer, adică inclusiv în cazul succesiunii.

Instanța de fond a avut o interpretare diferită, considerând, dimpotrivă, că actul constitutiv nu interzice transferul părților sociale prin succesiune și nici nu prevede necesitatea acordului celuilalt asociat cu privire la transmiterea succesorală a părților sociale.

Sub acest aspect, se poate observa o greșită interpretare a dispozițiilor art. 202 din Legea nr. 31/1990.Astfel, instanța apreciază că nici nu trebuie acordul celuilalt asociat pentru transmiterea părților sociale, înțelegând că este suficientă calitatea de moștenitor pentru a dobând implicit și calitatea de asociat. În fapt, sunt două aspecte total diferite, pe care instanța nu le-a nuanțat, ci dimpotrivă, a dat o interpretare peste textul de lege.

Astfel, în această materie, apreciem că legiuitorul a făcut o diferență între transmiterea părților pe cale succesorală și modalitatea de valorificare a acestora. Dobândirea părțilorsociale se face conform regulilor stabilite de Codul civil în materie de succesiuni², adică de drept la momentul decesului, în timp ce dobândirea calității de asociat sau a plății părților sociale³, se face conform Legii nr. 31/1990, respectiv conform voinței asociaților așa cum este materializată în actul constitutiv. Apreciem că este fără fundament opinia instanței potrivit căreia dobândirea calității de asociat opereazăla momentul deschiderii succesiunii.

S-a reținut în doctrină că ”Dacă părțile sociale sunt transmise prin succesiune, cerința aprobării transferului cu votul favorabil a trei pătrimi dintre asociați nu mai este, de principiu, aplicabilă; aceasta înseamnă că succesorii nu primesc tratamentul persoanelor din afara societății, ci se bucură de același regim cu asociații pe care îi suuced în drepturi”⁴. ”În cazul dobândirii unei părți sociale prin succesiune nu mai este necesar acordul celorlalți asociați pentru ca moștenitorii să devină asociați, care devin deci de drept asociați, la data deschiderii succesiunii...”⁵

Notarul public va menționa în certificatul de moștenitor părțile sociale, la ”Bunuri mobile”, urmând ca societatea, după prezentarea certificatului de moștenitor de către cei îndreptățiți, să procedeze la îndeplinirea formalităților legale și statutare care vor avea ca rezultatfie plata către moștenitori a contravalorii părților sociale, fie înscrierea transmiterii părților sociale în registrul comerțului și în registrul de asociați al societății⁶.

Revenind la soluția instanței de apel, pe care o considerăm temeinică, un argument suplimentar în acest sens sunt dispozițiile art. 1939 C.civ., „Continuarea contractului în cazul morţii unui asociat” care prevede că ”în contractul de societate se poate stipula ca la moartea unui asociat societatea să continue de drept cu moştenitorii acestuia”.Se poate observa că legiuitorul a prevăzut expres că transmiterea părților sociale pe cale succesorală este la latitudinea asociaților, condiționând o astfel de opțiune de inserarea unei clauze exprese în acest sens.

Viziunea legiuitorului, așa cum rezultă din modificarările aduse Legii nr. 31/1990 prin Legea nr. 265/2022⁷,constituie un argument suplimentar în susținerea soluției pronunțate de către instanța de apel, odată cea fost modificat art. 230 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, care prevede că „în societățile în nume colectiv, societățile cu răspundere limitată, dacă un asociat decedează și dacă nu există convenție contrară, societatea trebuie să plătească partea care se cuvine moștenitorilor, după ultimul bilanț contabil aprobat, în termen de trei luni de la notificarea decesului asociatului.” Modificarea intervenită constă doar în adăugarea societății cu răspundere limitată alături de societatea în nume colectiv și societăților în comandită simplă, soluție care se justifică în condițiile în care art. 229 din Legea nr. 31/1990 nu conținea modalitatea de plată a părții care se cuvine moștenitorilor.

În concluzie, apreciem că dispozițiile art. 229 din Legea nr. 31/1990 reglementează o ipoteză distinctă, respectiv a societății cu răspundere limitată cu doi asociați, iar unul dintre aceștia decedează, textul având o claritate care înlturăorice interpretare.

Aplicarea art. 202 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, raportat la dispozițiile art. 230 alin (1) din aceeași lege

Comentarea deciziei 200 din 25 aprilie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Craiova ne prilejuiește și o analiză a opiniilor exprimate în doctrină, cât și a soluțiilor pronunțate cu privire pe de o aprte la aplicarea art. 202 alin (3) din Legea nr. 31/1990 până la momentul modificării art. 230 alin. (1) prin Legea nr. 265/2022.În concret, ne propunem să identificăm interprearea și aplicarea art. 202 alin. (3) în condițiile în care redactarea acestui text a dat naștere la interpretări diferire și, în al doilea rând, să verificăm dacă și în ce măsură cele două texte de lege menționate nu sunt contradictorii, caz în care să identificăm soluția care se impune cu prioritate.

Nu există un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea art. 202 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 potrivit căruia”În cazul dobândirii unei părți sociale prin succesiune, prevederile alin. (2) nu sunt aplicabile dacă prin actul constitutiv nu se dispune altfel; în acest din urmă caz, societatea este obligată la plata părții sociale către succesori, conform ultimului bilanț contabil aprobat”.

La o primă lecturare am putea reține că nu mai trebuie îndeplinită condiția aprobării asociaților care dețin cel puțin trei pătrimi din capitalul social dacă prin actul constitutiv nu se dispune altfel; acest ”altfel” creează divergențe în interpretare, căci poate să fie ”altfel” în sensul că se cere acordul asociaților deținând ¾ din capitalul social sau al tuturor celorlalți asociați (acord care poate nu este obținut) sau că respectiva clauză interzice dobândirea de către moștenitori a calității de asociați; cert este că incidența respectivei clauze ”altfel” trebuie să conducă la efectul prevăzut de teza finală a alin. (3), anume plata contravalorii părților sociale.

O a doua interepretare a sintagmei „nu se dispune altfel” este în sensul că numai când există o clauză care interzice continuarea cu moștenitorii, societatea trebuie să plătească contravaloarea părților sociale. Cu alte cuvinte ori de câte ori actul constitutiv nu face nicio referire la moștenitori, aceștia devin asociați.

Art. 202 alin. (3)din Legea nr. 31/1990 conține, în esență, o deficiență de redactare și pare de neînțeles în condițiile în care leguitorul a prevăzut în mod explicit în art. 229 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 că existența unei clauze de continuare cu moștenitorii conduce la evitarea dizolvării.

În ceea ce ne privește apreciem că actul constitutiv trebuie să cuprindă o clauză care să permită transmiterea pe cale succesorală, neputând îmbrățișa celaltă interpretare conform căreia clauza ar trebui să fie de interzicere; în favoarea acestei interpretări este caracterul intuitu personae, element esențial al contractului de societate peste care nu se poate trece, legiuitorul dând o astfel de întâietate acestui caracter.

În sensul interpretării pe care am formulat-o există și jurisprudența la care ne vom referi în cele ce urmează.

Astfel, Tribunalul Ilfov, prin sentința 1371 din 24 iunie 2020⁸ a reținut că mai mult, calitatea de asociat nu se poate considera dobândită în mod automat doar prin simpla dobândire prin succesiune a părţilor sociale, fiind aplicabile în această situaţie dispoziţiile art. 202 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 care instituie că în cazul dobândirii unei părţi sociale prin succesiune prevederile alin. (2) nu sunt aplicabile dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel (în speţă nu există alte dispoziţii derogatorii cuprinse în actul constitutiv al societăţii), iar în acest din urmă caz, societatea este obligată la plata părţii sociale către succesori, conform ultimului bilanţ contabil aprobat.

De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția comercială prin decizia 381 din 27.01.2011⁹ a precizat că nici critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 202 şi art. 203 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 nu poate fi primită întrucât textele de lege indicate prevăd situaţia transmiterii părţilor sociale, dobândite prin succesiune, dar numai pentru situaţiile în care actul constitutiv permite continuarea activităţii societăţii cu moştenitorii asociatului decedat însă, în speţă, cele două acte constitutive au drept clauză continuarea activităţii societăţilor cu asociat unic.

Tot astfel, Curtea de Apel Pitesti, în decizia 12/A-C/2010¹⁰ a reținut că potrivit art.5 pct.5.3., societatea poate funcţiona cu asociat unic în caz de deces al unui asociat, în actul constitutiv nefiind prevăzută posibilitatea continuării societăţii cu succesorii asociatului decedat, ci cu unic asociat; art.3.3 nu conţine o clauză în sensul primei ipoteze, repartiţia de părţi sociale la care se referă în cazul decesului unui asociat neputând fi interpretată în sensul repartizării părţilor sociale către succesorii care devin astfel asociaţi.

Prin urmare, decesul unui asociat în societatea cu răspundere limitată nu transferă această calitate succesorilor legali ori testamentari, ci doar dreptul subiectiv de a pretinde contravaloarea părţilor sociale deţinute de autorul lor.

De asemenea, critica legată de încălcarea dispoziţiilor art.202 alin. (1) este nejustificată, faţă de conţinutul expres al textului care se referă numai la situaţia în care este vorba de dobândirea părţilor sociale, prin succesiune, când transmiterea, desigur, se face de plin drept de la data decesului asociatului care lasă moştenirea, dar numai pentru situaţiile în care actul constitutiv prevede continuarea activităţii societăţii cu moştenitorii defunctului, ceea ce în cauză nu s-a dovedit, dimpotrivă, cele două acte constitutive au drept clauză doar continuarea activităţii societăţilor cu asociat unic (art.9 din actul constitutiv).

Prin urmare, în mod corect, judecătorul fondului a statuat asupra faptului că, în ipoteza în care transmiterea către persoane din afara societăţii nu este permisă, societatea este obligată numai la plata părţilor sociale către succesor, conform ultimului bilanţ aprobat (a se vedea disp.art 202 al.2 şi 3. Legea nr.31/1990-R).

De subliniat că art.229 din aceeaşi reglementare legală, cuprinde şi o prevedere de excepţie,în sensul că nu se trece la dizolvarea societăţii, atunci când există clauză de continuare cu moştenitorii sau cu asociat unic.

De asemenea, Curtea de Apel Galați, s. com., în decizia nr. 65 din 30 iunie 2010¹¹ reține că interpretarea făcută de apelant că, dacă prin actele constitutive nu se interzice continuarea socității cu moștenitorii, atunci aceasta este permisă, nu poate fi primită, având în vedere faptul că art. 229 alin. (2) din lege exceptează doar situația existenței clauzei. Cum orice excepție este de strictă interpretare, rezultă că nu se poate asimila inexistența clauzei de interzicere a continuării societății cu existența clauzei prin care se permite continuarea acestei activități.